Biserica – locul şi taina comuniunii

Biserica nu trebuie văzută ca fiind doar o instituţie, ci ea este un „mod de existenţă”, o manieră de a fi, un adevărat „modus vivendi”. Taina Bisericii este adânc legată de fiinţa omului, de fiinţa lumii în general şi de însăşi fiinţa lui Dumnezeu. Datorită acestei strânse legături, eclesiologia este de o importanţă neîndoielnică, atât pentru teologie în ansamblul său, cât şi pentru nevoile existenţiale ale omului din oricare epocă.
Omul este membru al Bisericii, el devine astfel „chip al lui Dumnezeu”, el există aşa cum Însuşi Dumnezeu există şi dobândeşte „modul de a fi” al lui Dumnezeu. Această manieră de a fi nu este ceva ce omul îndeplineşte ci este o formă de relaţie cu lumea, cu celălalt şi cu Dumnezeu, este un act de comuniune care nu poate fi încălcat sau realizat ca act individual, ci doar ca fapt eclesial.
Aşadar, reuniunea Bisericii la împărtăşanie reprezintă o atitudine socială şi un punct de vedere social fundamental. Atât individualismul care este prioritatea fiecăruia pentru sine, cât şi societatea adică dependenţa fiecăruia de un întreg, sunt substituite de adunarea Bisericii, în iubirea fiecăruia pentru celălalt în care toate barierele cad rând pe rând, cele dintre oameni şi cele dintre oameni şi Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Euharistii, Taina care caracterizează cultul creştin, se realizează o afirmare profundă a existenţei umane, ei sunt chemaţi împreună pentru a învăţa să se exteriorizeze spre ceilalţi, conştientizând aproapele, creând o relaţie de comuniune deplină. Adunarea din Biserică este un mijloc de trecere a oamenilor de la viaţa închisă în egoism şi în lume la viaţa de comunicare în Dumnezeu. Slujbele şi Rugăciunile Bisericii sunt, prin excelenţă, modalităţi de ieşire a omului de la individualism spre Dumnezeu cel în Treime lăudat, se trece astfel spre tărâmul iubirii adevărate, iar conştiinţa că Dumnezeu ne oferă toate cele necesare pentru mântuire întăreşte comuniunea noastră cu El.
Atunci când Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor despre adunarea în Biserică (I Cor. 11, 18), el nu se referea strict la locaşul-clădire, ci, mai mult, la natura şi la scopul adunării. Chiar cuvântul Biserică, în limba greacă (ekklesia) înseamnă adunare. „A se aduna în Biserică” însemna a alcătui o adunare cu scopul de a descoperi şi întocmi Biserica. De aceea în Biserică descoperim pe cel de lângă noi, pe cel pe care Hristos îl numea „aproapele” nostru, îl descoperim astfel pe Însuşi Dumnezeu care louieşte în Biserică.