Sfânta Taină a Spovedaniei – reînnoirea botezului



Sfinţii Părinţi au numit pocăinţa ca fiind al doilea botez sau reînnoirea botezului. Iubirea lui Dumnezeu Tatăl cunoaşte slăbiciunea noastră omenească şi căderile noastre, iar pentru aceasta El ne-a dat un al doilea botez, pocăinţa, prin care omul se poate ridica din nou după căderea lui, vindecându-şi rănile şi continuând drumul prin această viaţă.
Sfânta Spovedanie, numită şi Sfânta Mărturisire sau Pocăinţă, este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, la fel de importantă pentru mântuire ca şi Sfântul Botez. Botezul este acela care, după cum ştim, spală şi iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele personale făcute de la naştere pâna în acel moment, iar Taina Mărturisirii dezleagă şi iartă toate păcatele făcute de la Botez şi de la ultima spovedanie, până în clipa mărturisirii.
De aceea, toţi creştinii, fără excepţie, trebuie să se spovedească, dacă vor să se mântuiască. Începutul mărturisirii noastre se realizează prin renunţarea la lumea aceasta păcătoasă sau prin dispreţuirea a tot ceea ce iubesc şi laudă oamenii lumeşti, prin indiferenţa faţă de lucrurile pământeşti, care nu au preţ, spre deosebire de cele veşnice şi scumpe din ceruri.
Din aceste considerente nu ar trebui să fim nepăsători în a ne cerceta păcatele noastre, trebuie să le plângem şi să le regretăm sincer că le-am săvârşit. Plânsul este cel care ne aduce hotărârea fermă de a le părăsi. În timp ce plângem păcatele şi hotărâm să nu le mai înfăptuim este necesar a ne ruga stăruitor lui Dumnezeu pentru ca El să ne ajute să rezistăm ispitelor de tot felul care apar la tot pasul în jurul nostru.
Creştinii trebuie să fie convinşi de faptul că păcatele pe care ei le plâng, le mărturisesc şi promit să le părăsească, le sunt iertate prin harul Domnului. Doar aşa suntem pregătiţi pentru primirea iertării prin Taina Spovedaniei, iar atunci când vom primi dezlegarea de păcate, vom fi pregătiţi pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Atunci când pocăinţa este sinceră, iar hotărârea de îndreptare este fermă, Domnul vine prin Sfintele Sale Taine şi intră în tine, şi El va fi cu tine şi tu vei fi cu El.
Însă, scopul ultim al spovedaniei este acela de a pune temelia unui suflet curat, care să fie înfrumuseţat şi împodobit ca o mireasă, spre a fi vrednic de întâlnirea cu Mirele său Ceresc pentru care a fost creat. Sulfetul credinciosului care se spovedeşte regulat este asemenea unei case care se mătură des. În faţa acestei case curate stă, ca o strajă trează mereu, conştiinţa, pentru a nu da voie nimănui nepoftit să intre în casă. Iar dacă un duh necurat, ieşit de acolo, vede virtutea curăţiei la un astfel de suflet renăscut şi doreşte să intre din nou în el, conştiinţa nu-l va mai lăsa să intre. Ea respinge tot ceea ce e străin şi josnic, mârşav şi păcătos, iar atunci vine Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos care bate la uşă. Conştiinţa celui care se spovedeşte des aude bătaia la uşă a lui Hristos, deschide porţile şi spune: Vino Doamne Iisuse! De Tine doreşte sufletul meu! Pe Tine te aşteaptă! Vino şi te aşază la mine... şi, astfel, dumnezeiescul Oaspete întră într-un astfel de suflet curat şi rămâne să locuiască acolo în veci.
Iată, deci, cât de importantă este această Taină a Spovedaniei în viaţa fiecăruia dintre noi. Trebuie, aşadar să avem grijă de sufletele noastre prin mărturisirea păcatelor, iar cununa adevăratei pocăinţe trebuie să fie renunţarea definitivă la păcat, pentru că aşa cum spunea la vremea sa Sfântul Vasile cel Mare „nu acela care îşi mărturiseşte greşala spunând „am greşit” se spovedeşte, iar după aceea continuă să rămână în greşală, ci acela care după cuvintele psalmistului şi-a cunoscut păcatul său şi l-a urât pe el...”.