Slujbele Bisericeşti şi intensificarea vieţii spirituale

Creştinismul ortodox ne propune să ne ducem traiul pe două niveluri diferite, însă strâns legate între ele. Primul dintre acestea este cel al trăirii de zi cu zi, şi anume în viaţa de familie şi la locul de muncă, cu tot ceea ce presupune o astfel de exsitenţă. De multe ori, acest nivel de trăire poate fi unul marcat de anxietatea dintr-o lume a războiului şi a agitaţiei politice, a sărăciei şi violenţei şi a catastrofelor naturale, astfel viaţa poate deveni, în viziunea unora, ca fiind una singuratică, săracă (material sau duhovnicesc), neplăcută, uneori foarte dură şi scurtă.
Însă, pentru a depăşi aceast mod de a înţelege viaţa şi pentru a o încadra într-o atmosferă duhovnicească, trebuie să o unim în mod intim cu viaţa Bisericii. Acesta este cel de-al doilea nivel de existenţă, pe care omul duhovnicesc îl va privi întotdeauna legat de viaţa sa cotidiană. Este o altă realitate care poate transforma radical rutina noastră zilnică şi poate transforma chiar lumea înconjurătoare. Acesta este nivelul credinţei noastre, în care prin slujbele bisericeşti, şi în special prin Sfânta Liturghie transformă fiecare duminică şi sărbătoare „întru întâia şi a opta zi a Noii Creaţii”, oferindu-ne posibilitatea să devenim părtaşi, încă din această viaţă, la slava viitoare a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Acest al doilea nivel, este unul ce ţine de starea sufletească a fiecăruia, el este marcat de o altă dimensiune a vieţii noastre, anume cea spirituală; este un tărâm al rugăciunii şi al meditaţiei, al Împărtăşirii dătătoare de viaţă, al prăznuirii pline de bucurie şi al iubirii împăciutoare şi tămăduitoare.
Dintotdeauna Biserica, prin slujitorii ei, a avut importantul rol de a intensifica viaţa spirituală a comunităţilor creştine. În acest context, pentru a afrima credinţa în Dumnezeu, trebuie să participăm la viaţa Bisericii. De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să aparţinem unei comunităţi, iar pe lângă rugăciunea particulară de acasă trebuie să participăm şi la taina Bisericii. Doar astfel creştinul face parte din comunitatea eclesială şi euharistică, iar familia acestuia poate fi numită eclesia domestica sau biserica de acasă.
Orice creştin are obligaţia duhovnicească de a intensifica viaţa spirituală în contextul comunităţii sale bisericeşti. Trebuie să-şi afirme vocaţia sa printr-un angajament mai profund, atât în viaţa comunităţii de care aparţine, cât şi în cea personală. Şi în cadrul familei trebuie intensificată viaţa spirituală, iar acolo unde aceasta nu este foarte entuziastă putem să luăm exemplul familiilor practicante, să le cerem să se roage pentru noi, pentru că aşa cum spunea la vreme sa Sfântul Ioan Damaschinul „un cărbune se aprinde când se atinge de unul care arde” , astfel şi credinţa poate deveni comunicabilă.
Un alt mod prin care creştinul poate să-şi intensifice viaţa spirituală de zi cu zi este acela al participării active nu doar la Sfânta Liturghie de duminică, ci şi în zilele de rând la celelalte slujbe, în măsura în care timpul şi preocupările zilnice permit o asemenea participare. Ca mod aparte de a recepta slujbele bisericii putem aduce în atenţie transmisiunile directe realizate de postul de Radio şi cel de televiziune Trinitas al Patriarhiei Române, putem ajuta rugăciunea prin muzica religioasă ascultată acasă sau în maşină, putem avea aproape icoane care să ne amintească mereu de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa plină de greutăţi a zilelor noastre.
Alt aspect de mare folos în practica spirituală a creştinului este intensificarea spovedaniei şi împărtăşaniei euharistice. În comunitatea euharistică noi primim puterea spirituală de a trăi creştineşte, în pofida greutăţilor zilnice sau trecând pur şi simplu prin ele. Euharistia nu este doar iertare de păcate, ci ea este şi puterea spirituală care ne inspiră, ne dă curaj şi nu ne lasă în deznădejde. De aceea „atât rugăciunea, cât mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a vedea, prin Cruce seminţele Învierii şi ale bucuriei” , iar iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină devine pentru noi acea iubire a Sa mântuitoare „mai tare decât păcatul şi moartea”.
Rezumând cele amintite mai sus vom spune că între rugăciunea din Biserică şi dumnezeiasca Euharistie exista o strânsă şi remarcabilă legătură. Putem observa aceasta din faptul că o perosană cu cât se roagă mai mult cu atât setea ei pentru dumnezeiasca Împărtăşanie este mai mare, şi cu cât se împărtăşeşte mai mult de Preacuratele Taine, cu atât setea şi râvna pentru rugăciune sporeşte.